Mii de hectare de teren din Prahova afectate de secetă; contracte pentru irigații, doar pentru 12,5 ha

Mii de hectare de teren din Prahova afectate de secetă; contracte pentru irigații, doar pentru 12,5 ha
Publicat: 25/07/2012, 22:46
Actualizat: 26/02/2015, 18:34

Aproximativ 8.000 de hectare de teren cultivate cu porumb și floarea-soarelui în județul Prahova au fost afectate de secetă, iar numărul acestora ar putea crește dacă nu va ploua, în condițiile în care proprietarii a doar 12,5 hectare de teren au încheiat contracte pentru irigații cu ANIF.

Aproximativ 8.000 din totalul de 80.000 de hectare de teren cultivate cu porumb și floarea-soarelui în județul Prahova au fost afectate de secetă, a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Direcției Agricole Prahova, Marian Marcu.

Acesta a precizat că, în acest moment, culturile nu sunt calamitate, în sensul că nu au fost complet distruse, însă plantele „suferă” din cauza lipsei de apă, iar producțiile vor fi „semnificativ diminuate”.

„Deficitul de apă în sol este de aproximativ o mie de metri cubi la hectar, ceea ce înseamnă că apa este prea puțin accesibilă plantelor”, a afirmat Marian Marcu.

Reprezentantul Direcției Agricole Prahova a precizat că suprafața de 8.000 de hectare de teren cu culturi afectate „poate crește de la zi la zi din cauza secetei și a temperaturilor ridicate pe o perioadă prelungită”.

Cele mai afectate zone din Prahova sunt cele din sudul, estul și sud-estul județului.

În ceea ce privește suprafețele de teren agricol irigate, datele furnizate de reprezentanții Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) – filiala Prahova arată că, la nivelul județului, ANIF are contracte pentru irigarea a 12,5 hectare de teren, deși în Prahova există peste 20.000 de hectare de teren care ar putea fi irigate fiindcă sunt deja amenajate cu lucrări de îmbunătățiri funciare pentru irigații.

Astfel, potrivit Nicoletei Ioniță, șef exploatare patrimoniu în cadrul ANIF Prahova, la nivelul întregului județ 20.921 hectare de teren sunt amenajate cu lucrări de îmbunătățiri funciare pentru irigații, iar din această suprafață 4.748 de hectare sunt considerate suprafețe „funcționale”, adică pe aceste hectare instalațiile pot fi puse imediat în funcțiune.

Cu toate acestea, ANIF Prahova are anul acesta contracte pentru irigații sezoniere pentru doar 12,5 hectare de teren. Este vorba despre două loturi, unul în zona localitățiilor Florești, Filipeștii de Pădure, Mănești și Cocorăștii Colț denumit „Iazul morilor”, altul în apropierea lacului de acumulare de la Nedelea, cunoscut sub denumirea de „Leaot”.

„Solicitările de apă ale beneficiarilor sunt mici, pentru că probabil nu au fonduri”, a explicat Nicoleta Ioniță.

Reprezentantul ANIF Prahova a arătat că prețul pentru irigațiile executate de ANIF este calculat la mia de metri cubi de apă, iar tariful este format în cea mai mare parte din prețul pentru apă, așa cum este el stabilit de Apele Române.

Astfel, Nicoleta Ioniță a arătat că pentru lotul de pământ „Iazul morilor” o mie de metri cubi de apă pentru irigații costă 25 de lei, iar pentru zona „Leaot” prețul este de 109,72 lei pentru o mie de metri cubi, pentru că tariful perceput de Apele Române este mai mare. Concret, din cei 109,72 lei prețul apei este de 106,92 lei.

„Noi am dori să irigăm, dar nu suntem solicitați. Dacă omul nu vine să ceară apă, nu avem cum să-i dăm” a afirmat șeful de exploatare patrimoniu din cadrul ANIF Prahova.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal